Se apropie prima aniversare a revistei Chantel, iar noi ne dorim ca Lady Chantel să crească frumos odată cu trecerea timpului. Important este să crească cât se poate de mult și chiar mai mult de atât, să fie puternică şi frumoasă.

Acum că s-a terminat porţia de drob şi pască şi fără a etira urzeala vorbăriei prea mult, hai să citiţi şi voi ce planuri de viitor avem.

Cine este Lady Chantel

Este femeia modernă, sub numele căruia scrie parte din echipa revistei. Lady Chantel nu stă la încondeiere, ci caută să ofere informații foarte utile şi reale cititorilor. Abordează subiecte foarte diverse şi se joacă cu prezentarea acestora, astfel încât să placă ochiului.

Provocările vin pe parcurs

Chiar dacă uneori ne-am simţit ca peştele pe uscat şi aveam nevoie să ne scăldăm ideile într-un praf magic umezit, ca să lase urme în online, am reuşit să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am propus la fiecare provocare primită. Ultima provocare primită vine din partea unui blogger ce întreabă „Ce-am fi, dacă am fi?”.

Am fi….

o redacţie editorială foarte bine organizată, care ar scoate în fiecare săptămână în format electronic(e-book) revista Chantel.

Un e-book care promovează frumuseţea naturală a vieţii, stilul de viaţă sănătos, sportul, femeia educată, femeia cu educaţie, femeia independentă, femeia îndrăgostită, femeia chic, femeia activă, femeia modernă, femeia care caută mereu să evolueze.

Şi am avea un spaţiu atipic

Biroul ar fi situat deasupra propriei noastre cafenele. O clădire structurată pe două nivele. La parter se găseşte cafeneaua „Lady Chantel”, sursa noastră parţială de inspiraţie şi la etaj am avea birourile care ne vor oferi ambianţa pentru restul inspiraţiei de care avem nevoie. Birouri atipice.

În loc de scaune, am sta în leagăn. În loc de trandafiri sau orhidee, am avea muşcată pe birou. În pauze am avea parte de distracţie oferită de clovni. Ţinuta office ar include obligatoriu o eşarfă.

Şi am avea neaparat o pisică neagră prin apropiere.

Lansarea va veni curând

Sperăm ca împlinirea acestui vis să aibă loc cât mai repede. Un e-book cu numele Lady CHANTEL pe ea, care se vinde la un preţ rezonabil şi care iese din tiparele tuturor ideilor întâlnite până acum. Liniile de chenar din lumea editorialului nu ne limitează.

Credeţi că ar ţine minte cineva o deschidere de cafenea unde este obligorie purtarea pălăriei- nasture? O lansare ce începe spre subseară şi ţine până dimineaţa. Aşa profităm şi savurăm o cafea bună. O lansare care se va lăsa cu articole creative ce vor apărea în următorul eBook. Căci atunci când se întâlnesc oamenii se lasă cu amintiri ce dăinuiesc în timp.

Voi aţi citi un eBook marca Lady Chantel? Sau aţi servi o cafea în sediul lui Lady Chantel?

Atunci când vrei să imortalizezi un moment, o privelişte, ai face orice să o poţi captura în întregime. Unele amintiri sunt surprinse cu ajutorul aparatelor foto, cu ajutorul camerelor video sau cu ajutorul telefoanelor. Dar acelea sunt doar frânturi din ceea ce ai experimentat.

Vremuri noi

Când răsfoieşti pliante, site-uri sau cataloage cu oferte de vacanţă, peisajele sunt superbe! Te cheamă, te vrăjesc, te tentează. Şi cum sunt aşa multe opţiuni, sunt câteva cadre care reuşesc să te poarte în locul dorit.

Ca să nu mai zic de postările de pe reţelele de socializare. Care vuiesc de cadre care mai de care mai ademenitoare. Bine, am prins și eu un cadru absolut superb ultima dată când am fost în Tenerife. M-am gândit să îl împărtășesc și cu voi. 😉

Ce vă place mai mult?! Peisajul, personajul principal sau fontul textului din cadru?! Am strâns destule like-uri la poză, cât să-mi ceară lumea mai mult. „Dar poze mai atrăgătoare nu aveţi?„

Amintirile capturate

Sunt o persoană care face multe poze! Da, memoria ne este cel mai bun loc unde se pot stoca amintirile, unde găsim cea mare mare colecţie de cadre şi unde avem parte de experienţe complete. Fiindcă amintirea nu vine doar cu o captură fixă; vine cu miros, cu impresii, cu stare de spirit, cu speranţe.

Cu timpul, însă, memoria se comportă ca un computer. Datele neutilizate se cam şterg de la sine, pentru a face loc noilor informaţii şi amintiri. Pentru a captura noi amintiri.

Mai avem noroc şi ne sunt de ajutor şi pozele făcute. Mai ales pozele din excursii!

Poza mea preferată de până acum…

este foarte greu de ales. Toate-mi sunt dragi, toate au o poveste de spus. După câteva zile de răsfoit zeci de albume şi scos de la cutie zeci de cd-uri cu poze, am ales o poză.

Nu este o poză din revistă, ci este una făcută de mine acum vreo 2 ani, când am vizitat Copenhaga. Mai fusesem acolo, dar doar în trecere. Nu am avut timp să aprofundez orașul. Însă, de data aceasta, mi-am luat destul timp să mă las vrăjită de magia orașului.

Când te cuprinde nostalgia….

Nu mai este cale de întoarcere. Trebuie să îmbrăţişezi sentimentul şi să-i potoleşti manifestarea. Poza de mai sus face parte dintre cele mai frumose amintiri ale mele. Iar locul este unul cu adevărat deosebit.

Mă aflam în fața halei transformate în Copenhagen Street Food, iar atmosfera era una de vis. Arome de tot felul îmi gâdilau nările, oameni frumoși se perindau prin fața mea, cu zâmbetul pe buze și totul îmi părea cel mai frumos loc de pe pământ. Mai ales fiind pe marginea apei și prinzând ultimele raze de soare ale zilei.

Hala este împărţită în zeci de mini-bistrouri şi rulote cu mâncăruri senzaţionale. Adaugă la această mâncare o muzică bună, un pahar de voie bună şi o terasă pe malul apei, amenajată din paleţi și perne, dotată cu pături dacă ţi-este prea frig. Ce mai poţi dori de la o seară?

Când stai pe o bancă la căldurică, dar simțind în nări un pic de răcoare pentru a domoli căldura interioară şi ai ocazia să vezi un apus de soare cu reflexii superbe în apă….. pansament pentru suflet. Gândurile nu-şi mai au locul aici. Doar linişte şi gol în gânduri.

Peste drum de aceeastă hală se află Royal Danish Playhouse, o clădire impresionantă care a completat absolut perfect peisajul acelei seri.

Nu am avut parte revelaţii sau de idei inspiraţionale atunci. A fost doar o seară care încă îmi mai permite, cu ajutorul pozelor, să mă deconectez parţial de la agitaţia zilei.

Mi-a fost greu să aleg

Poza de mai jos a fost pe punctul de a fi aleasă ca poză preferată. Este făcută în Veneţia, însă este total opusul celei din Copenhaga. Atunci când revăd această poză, îmi analizez viaţa. Pun în fiecare sticlă câte un moment şi-l văd cum arată în ansamblu.

Aceste sticle au făcut parte dintr-o instalaţie artistică expusă la Bienala de la Veneţia, dina nul 2013. În faţa acestei expuneri, poţi sta ore în şir şi să meditezi la sensul vieţii. Fără oameni, fără experienţe culinare, fără apus de soare, doar eu și gândurile mele. Care pot fi chiar apăsătoare. De aceea această poză a ieşit pe locul doi în preferinţe, pentru a contrasta cu experienţa trăită în Copenhaga.

Călător cu origini neştiute

De multe ori avem impresia că ne ştim exact originile, dar, sunteţi chiar atât de siguri?!

Tu ai vreo fotografie preferată?

Sursă foto: arhiva personală

Vă gândiți oare ce legătură să fie între femeia modernă, general vorbind, o femeie – un caz concret, o doamnă în vârstă aflată într-o anumită situație – și niște șervețele. Această legătură există.

Despre șervețele

Ce poți face cu niște șervețele în această epocă modernă? Aplici tehnica șervețelului ca să îți ornezi după bunul plac sau să schimbi look-ul pentru o cutie, o vază, lumânări, ouă învelite în șervețel pentru sărbătorile pascale. Ne ducem cu gândul că există tot felul tehnici de împachetare a șervețelului astfel încât mesele festive să fie cât mai atrăgătoare. Sunt tot felul de aspecte care țin doar pentru a bucura văzul nostru sau să ne „ia ochii”. WOW, ce frumos! Când de fapt șervețelul a fost o copie de unică folosință a batistei. Însă pentru cineva un șervețel este  mai mult de un articol de suflat nasul, de pus la masă sau de ornat.

Femeia modernă

Acum suntem într-o lume tehnologizată până peste cap. Gătim modern. Ne îmbrăcăm modern. Nu mai studiem, ci facem cursuri de dezvoltate personală, avem targete și manageriem până și oalele de la bucătărie. Dar o femeie modernă trebuie să păstreze valori trainice pe care să le aplice în viața sa. Să fie caldă și mai ales capabilă de empatie cu ceilalți, să acorde timpul și atenția cuvenite familiei și locului de muncă.

Grabă mare

Te uiți la ceas. Cât s-a făcut. Iar te-ai mobilizat greu, demaraj prost. Vrei să ajungi undeva. Fuga. Fuga. Te-ai îmbrăcat rapid, ieși pe ușă. Nu e bine, ai uitat carnețelul. Întoarce-te, poate va trebuie să notezi ceva. Poți nota pe telefon, dar mai bine e pe carnețel. Te întorci, iei pix și carnețel. Acum gata. Ai închis ușa și iei toate scările la rând ale blocului, bordurilor, cele de la metrou. Acum așteaptă puțin, răsufli după sprintul făcut. Acum că metroul a sosit,  te urci în el și cât mergi cu el ai timp să mai pui ordine în gânduri.

La capătul scărilor

Trebuie să schimbi metroul, adică magistrala. Fuga. Uite cât este ceasul! Alte scări, valuri de oameni. Gata. Ajungi la peronul care trebuie și când pui piciorul pe ultima treaptă, privirea se oprește la bătrânica ce stătea la capătul scărilor. O vezi cu trupul adus. 70 de ani. Așa estimezi. Fața este brăzdată de riduri și auzi „luați șervețele” și-i vezi în brațe pachetele de șervețele.

Întâmplări repetitive

Cum pot unele aspecte în viață să se repete. Cum poți pe unii oameni să-i revezi după un timp bine stabilit. La intervale de timp egale. În același loc, cam în aceeași perioadă a anului. Ce ar trebui să învățăm? Sunt lecții care ne-au fost predate, teste ce ne-au fost date și noi nu le-am învățat cum trebuie sau nu am înțeles ce trebuia atunci? Să vedem acum ce știm…

Acum 1 an tot aici am găsit-o pe bătrânică. Atunci am luat-o deoparte și am încercat să vorbesc cu dumneaei. Ce face? Ce s-a întâmplat? De ce a fost nevoită să vândă șervețele. Niciun răspuns nu am primit.

– „Cum pot să vă ajut?”

-„Cumpărându-mi șervețele!”

Atât am putut smulge.

Îmi venea să îi dau banii echivalenți, fără să iau șervețele. Oare o voi jigni? O voi face să se simtă „prost”? Am luat pachetul și i-am dat bănuții la suprapreț. Mi-am cerut scuze, am salutat și am plecat.

M-a impresionat profund atunci. Azi am reîntâlnit-o.

Să dai. Să oferi compasiune.

Nici nu pusesem bine piciorul pe ciment și toată scena de anul trecut mi-a trecut prin minte. I-am dat iarăși bănuți, i-am zâmbit, am privit-o în ochi. De data aceasta nu am mai luat șervețele, așa poate să le dea altora. După mine au venit alte 2 persoane. Au încercat să vorbească și ei cu ea. Dar au fost doar monologuri, întrebări fără răspuns. Au făcut și ei ca mine.

Este politicos să faci o poză fără acordul persoanei?

Doream să-i fac o poză, dar îmi era jenă. Cum să faci poză cu cineva și apoi să o publici? Nu se cade. Trebuie să ai acordul persoanei. I-am făcut de la depărtare. Oricum poza a ieșit neclară. Lumina nu era tocmai cea bună. Camera foto a telefonului nici ea într-o stare bună. După ce am reușit să iau câteva cadre cu ea, am văzut-o că vine spre mine: „Hai ia niște șervețele” Dar eu eram cu un pas spre metrou. Tocmai venise metroul. M-am urcat și nu am mai luat nimic. Mi-a părut rău că nu-i dădusem banana și portocala pe care le aveam în geantă…Dacă poți fă bine atunci când ai ocazia, altă dată nu va mai fi vreo ocazie…

Cu demnitate

Ce m-a impresionat pe mine, în ceea ce o privește pe doamna în vârstă? Sunt tineri cu putere de muncă și merg la cerșit,  să întindă mâna.  Nu știu ce îi împinge pe unii să facă atunci când nu pot să se descurce…dar parcă simt cum la unii nu apare voința când este putința.

Cu demnitate doamna în vârstă își câștigă bănuții pentru o masă. Nu cerea de pomană. Ci oferea în schimb ceva după puterile sale. Șervețele.

În aceste condiții, cât de mult prețuiești un șervețel? Cât? Te-ai gândit că poate chiar oameni cunoscuți ție sunt într-o astfel de situație, dar pentru că au demnitate, nu îți dai seama de situația lor, pentru că nu se vaietă că nu au ceva, ci fac ceva în sensul rezolvării acestei probleme.

Astfel că, dacă pentru tine ceva nu valorează mare lucru, pentru alții acel ceva este atât de important încât asigură hrana pentru o zi. Mulțumește pentru ceea ce ai!