Copiii nu sunt descurcăreți pentru că așa sunt de la natură sau pentru că seamănă cu părinții. Și dacă au ceva nativ, dacă li se îndeplinesc toate sarcinile și ei stau cu mâinile în sân, nu vor reuși niciodată să împlinească ceea ce li se cere. Hai să vedem cum să crești sănătos adolescentul din bătătură.
De ce rezolvați toate problemele copiilor? Pe vremea când eu aveam 14 ani și am vrut să-mi spăl singură lenjeria – pentru că pe atunci nu ne puteam permite o mașină de spălat, iar de spălat se ocupa doar mama! – am primit trei scatoalce de la cea care ar fi trebuit să mă aprecieze că vreau să-i ușurez munca. Întrebarea ei era: *Ce, vrei să-mi demonstrezi că poți trăi fără mine? Eu ce mai fac, dacă tu începi să te ocupi de așa ceva? Pune mâna și învață. Vreau să ai bani mulți ca să-ți plătești menajeră, așa că nu ai nevoie să știi să faci nimic.*
Acesta e și visul vostru pentru copiii pe care-i creșteți?
Recomand oricărui părinte să citească romanul Singur pe lume al lui Hector Malot și tulburătoarea carte a lui Raphael Delpard – Copii evrei ascunși. Aceste două cărți mi-au dat un model de cum trebuie crescuți copiii, chiar de pe vremea pe când ziceam sus și tare că nu voi avea copii…
Când a apărut pe lume fiul meu, i-am fost foarte apropiată, dar din momentul în care putea face anumite lucruri eu nu m-am mai ocupat de ele. Aveam două expresii, fiecare pentru anumite încercări: pentru cele emoționale – copiii evrei cum au reușit să treacă peste? (era destul de mare pentru a-i povesti despre ce au indurat ei!) și pentru cele fizice – dacă ai fi singur pe lume, cum te-ai descurca?
Țin minte un episod. Avea 4 ani. Mergeam spre plajă, la Mamaia, iar o prietenă a vrut să-i ducă sacoșa cu jucării de care el trăgea cu multă determinare. Noi aveam un principiu: îți alegi ce iei și cari tu pentru ca în felul acesta să fii selectiv, să nu purtăm după noi lucruri de prisos. Dacă i-aș fi ținut eu lucrurile, cu siguranță că lua o tonă, dacă știa că e responsabilitatea lui alegea cu grijă ce anume duce.
Răspunsul lui a fost: Și dacă aș fi fost singur pe lume, nu trebuia să mă descurc?
Evident că nu i-a dat voie să se atingă de bagajul lui!
Ajută-ți copilul să devină responsabil
Când era la început de drum în însușirea unei abilități nu-l grăbeam, explicam foarte logic de ce și cum trebuie făcut, demonstram, repetam cu el. Aveam răbdare nesfârșită. Cum reușea să învețe lucrul pe care îl avea de făcut, trebuia pus în practică, fără scuze. Sigur, că dacă era foarte obosit sau era bolnav, nu aveam cerințe exagerate de la el, dar dacă se putea descurca și se împotrivea ostentativ, aplicam cei 5 pași.
Dacă ai uitat, fac eu în locul tău, prima dată, iar tu ești atent. A doua oară, realizam tot eu lucrul respectiv, dar purtam o discuție despre faptul că el deja e familiarizat cu acele lucruri și ar fi mai bine dacă și-ar pune în practică talentul, decât dacă fuge de responsabilitate. Aveam disponibilitate și a treia oară, fără nervi, însă primea avertismentul că a patra oară îl voi refuza și nu-l voi mai ajuta. Sigur, un refuz politicos, cu zâmbetul pe buze și cu explicațiile de rigoare. În cazul în care nici a cincea oară nu se punea pe treabă, nu îi mai acceptam nicio plângere, rugându-l să priceapă: capul face, capul trage sau dacă treaba eu nu-mi fac, voi rămâne om sărac.
Câteva exemple despre cum să crești un adolescent
Dacă dorești să-i ajuți pe copiii tăi să se descurce singuri, atunci trebuie să le arăți care sunt punctele cheie dintr-o zi care depind de ei și de care tu, ca părinte, nu ești răspunzător.
Punctualitatea este importantă
Cât copilul este mic, îți e drag să-l îmbraci în timp ce doarme, pentru că-l poți manevra ușor. Poate chiar vrei să nu se trezească, pentru a-l mângâia mai mult, cu dezbrăcatul pijamalei, îmbrăcatul hainelor… Țin minte că aveam metode să-l îmbrac în indiferent ce poziție se găsea, oricât de dificil părea pentru alții eu reușeam.
Odată cu trecerea anilor, este chiar ciudat să fii persoana care se preocupă de scularea copilului. De aceea există un ceas; ca să sune și să fie auzit. În cazul în care nu este auzit, copilul trebuie lăsat acasă și consecințele suportate – absența de la școală sau de la vreo activitate care-i place. Aici, desigur este o problemă: s-ar putea ca absențele să-l doară mai mult pe părinte, dar la câte suferințe avem noi ar fi cazul să renunțăm la a o simți și pe aceasta. Unui copil îi prinde bine să învețe de mic faptul că trebuie să fie punctual, iar pentru punctualitate nu părinții, ci el însuși e răspunzător.
Una dintre cele mai mari probleme ale părinților este mâncarea
De regulă, copiii nu mănâncă dimineața. Ori că nu au timp, din cauză că nu se trezesc în așa fel încât să ia în calcul și micul dejun, ori că nu le place ce e pregătit, ori că nu au chef – ce le pasă lor că prima masă trebuie să fie cea mai sățioasă, ca de rege? Eu am considerat că cel mai bine este ca în fiecare dimineață să existe în casă vreo 4 posibilități de meniu, dar nu m-am băgat la ce anume își punea în farfurie copilul, ci el trebuia să decidă. Își lua de la frigider exact ce-și dorea, iar eu eram scutită de sentimentul acela – du înapoi ce ai pus tu pe masă pentru că minunatul nu de asta are chef.
Situația aceasta a început din clasa a V-a, odată cu familiarizarea lui cu gătitul și cu formarea gusturilor. Întrebarea ce să-ți mai dea mama? e inexistentă în experiența mea. Ea sună astfel, în mintea copilului: Ce mi-aș mai dori acum? Dacă nu găsesc în frigider, sigur e în dulap sau la cămară! – și niciodată nu i-am înșelat așteptările. Tot ce-și propunea să mănânce, exista, dar trecea prin mâinile lui, nu prin ale mele…
Serios, pe mine nu m-a ajutat nimeni să-mi fac temele
Și nu aveam habar de matematică, dar nu mă plângeam, stăteam acolo în fața caietului și mă străduiam să ajung la o rezolvare. Ore în șir. Și nu eram perseverentă. Ci pur și simplu îmi era jenă de profesor. Când copiii vin la noi să le facem temele, o fac pentru că ne consideră deștepți sau pentru că le e lene? Dacă suntem deștepți, îi ajutăm sau îi îndrumăm spre independență? Și dacă tot suntem deștepți nu ne prindem că se folosesc de noi, periindu-ne cu tot felul de complimente? Ce se întâmplă cu timpul pe care îl câștigă copiii când le rezolvăm noi sarcinile?
Sigur că nu e corect să fii absurd, să respingi copilul dacă el este chiar disperat și nu poate înțelege un lucru, dar conform celor 5 pași de însușire a unei abilități, încet-încet, temele devin responsabilitatea lui, nu a noastră. Putem să-l ajutăm o vreme, dar în locul lui nu putem învăța; ori, a face o temă înseamnă a învăța cum se face și a reține pentru ca aceleași lucruri să le faci pe viitor.
Pârdalnica uitare
Explicații ca n-am pus caietul, nu am luat cartea ar deveni repertoriu zilnic, dacă le-am permite. Întoarce-te o dată acasă, și ai să vezi că te vei întoarce zilnic după câte ceva: guma de șters, stiloul cu prințesă pe capac, rigla sau costumul de sport. Copiii chiar ordonă: Acum, acum am nevoie, trebuie să ajungem acasă rapid și apoi la școală tot rapid, înțelegi că e o criză? Probabil că, dacă reziști la prima criză, se prinde cineva că nu-i merge cu tine, așa că după ce îndură consecințele uitării o vreme, ajunge la concluzia că e bine să fie atent, că e bine să nu mai fie căscat… *Tu nu te gândești că… * – întreabă copilul, aruncând vina pe tine, pe faptul că nu accepți uitarea lui și nu îndrepți urmările ei.
Nu te consuma – copilului îi va trece durerea, o va suporta și-și va însuși lecția. Iar pentru a nu fi considerată exagerată, poți vorbi – chiar des – despre greșelile tale – din copilărie, de acum – pentru ca cel mic să înțeleagă că nu are de-a face cu cineva care nu a fost pedepsit pentru greșeli. Dimpotrivă, cu cineva care știe că mai repede nu mai faci greșeli dacă le îndrepți din timp, decât dacă le acoperi!
Amânarea este soră cu punctualitatea
Ei, asta e o chestie înrudită cu punctualitatea și, dacă părinții au și ei scăpările lor, s-ar putea ca degeaba să ceară copilului să fie de cuvânt și să ducă la capăt ce trebuie, când trebuie, cum trebuie. De aceea, e necesar să afli cum să crești și tu alături de copil, învățând să planifici. E ideal să ai un set de citate pe care să le aduci în atenția copilului, cu privire la cât de mult pierzi în viață dacă nu rezolvi lucrurile în timpul necesar.
Având cultul timpului, am pus la punct un program prin care mi-am învățat copilul ce înseamnă 10 secunde, 20, 30… Ce activitate se poate face într-un minut, care are nevoie de 5 minute și cum zboară 30 de minute la film, în vreme ce atâtea alte lucruri s-ar putea duce la capăt în 30 de minute.
Îngrijirea hainelor
Aici intră mai multe activități, dar oricum nu spălarea lor, nu? În zilele noastre, spală mașina deci de această activitate sunt scutiți (dar ar trebui să fie conștienți de această binecuvântare și că timpul pe care l-ar fi petrecut cu așa ceva ar putea fi investit în ceva interesant!), însă sortarea, aranjarea, împachetarea sunt activități pe care le pot îndeplini. Să nu uităm că în ghiozdan trebuie să aibă mereu șervețelul pentru scos pete, au această responsabilitate față de haine – le murdăresc, imediat intervin asupra obiectelor pentru a demonstra că înțeleg cât costă și că le respectă.
Pe de altă parte, când sunt acasă, trebuie să meargă la baie, unde este soluția specială pentru curățat, după ce pun pe pată se spală pe mâini, iar când vii acasă au obligația să-ți explice despre acel obiect. (Dacă au o baie separată și rămâne obiectul acolo, că tu nu intri pe acolo cu săptămâna, din respect pentru intimitatea lor…) Nu avem voie să uităm de faptul că e normal ca un copil să știe să-și facă bagajul când pleacă – nu numai să-l pregătească, ci și să știe ce să pregătească. Le poți explica, din propriile observații, de câtă lenjerie e nevoie pentru o perioadă, ce se pune pentru călătoria în timp de vară sau de iarnă. La întoarcere din voiaj, poți sta de vorbă cu copilul despre cât de potrivite au fost hainele, dacă era mai bine să mai fie ceva, pentru ca data viitoare să ajusteze conținutul.
Relațiile cu profesorii și cu colegii
Relațiile pe care le dezvoltă copiii sunt de mai multe feluri, dar în mod deosebit ne îndreptăm atenția spre două dintre ele. Cele cu profesorii și cele cu colegii. De multe ori, relațiile copiilor cu profesorii ar fi bune dacă părinții nu i-ar bârfi pe profesori sau dacă nu ar fi atât de orgolioși încât să considere că doar copiii lor au dreptate. Sigur, sunt momente când trebuie intervenit, dar cred că pe acestea le identificăm mai repede decât pe cele în care e nevoie să fim împăciuitori.
De aceea, părinți, gândiți-vă și la profesori ca la persoane în formare, cu speranța că se vor schimba, dacă ați discutat o dată deschis. Nu faceți din urmărirea lor un obiectiv al vieții dv sau un triumf al copiilor voștri. În ceea ce privește relația cu prietenii, nu putem să-i îndepărtăm pentru că nu ne plac. S-ar putea să ne pierdem și copiii, odată cu exprimarea părerilor noastre. E mai bine să-i cunoști pe prieteni. Dacă nu-ți plac din motive de morală, poți comunica aceasta copilului, dar dacă nu-ți plac pentru că sunt sărăcuți, prost îmbrăcați sau miros urât mai bine discuți cu ei și vezi cu ce-i poți ajuta (în felul acesta faci un gest frumos pentru ei și pentru copilul tău, care și-a ales prietenii cu inima, nu cu privirea sau nasul).
Este normal ca părinte să te îngrijești de necesarul copilului
Cărți, rechizite, jocuri necesare, educative. Dacă nu aveți cunoștințe și rude darnice, care să-i ofere cadouri sub formă de bani, copilul nu poate participa la cumpărarea unor altfel de lucruri pe care și le dorește, dar dacă el are un stoc de bani puși deoparte, este cazul să participe și el la achiziționarea a ceea ce-i place și nu îi e neapărat necesar. Un telefon scump, o tabletă, un joc – sunt daruri la care ar trebui să participe și el cu bani.
Poate nu e nevoie, pentru că ai bani din belșug, dar ideea implicării lui nu este neapărat pentru ușurarea sacrificiului tău financiar, cât mai ales pentru șlefuirea lui. Dacă el ține banii la ciorap, se obișnuiește cu zgârcenia – îți va cere întruna și, când va fi cazul să cheltuie, nu va face aceasta, pentru că s-a obișnuit să aibă banii acolo, la locul stabilit, nu să-i înstrăineze… Dacă se obișnuiește cu ideea că banii sunt pentru a-i folosi dacă îți dorești ceva, va avea un stil echilibrat, va fi un om alături de care e ușor să trăiești, de care nu trebuie să te milogești pentru a investi în ceva sau pentru a-ți oferi ceva.
Acestea sunt doar câteva exemple care te-ar putea ajuta să înveți cum să crești un adolecent în așa fel încât să devină un adult fericit. Sunt chestiuni foarte importante pentru dezvoltarea sănătoasă a adolescentului tău. Dar nu uita să îi arăți în fiecare clipă că îl iubești. Are extrem de mare nevoie să știe că, deși greșește și te întristează uneori, tu îl iubești la fel de mult! Oricum, ai grijă să nu îl sufoci. Nu îi place asta. 😉
