Cu siguranță și ție ți se întâmplă să observi că al tău copil nu te ascultă. De fapt, parcă nu te aude deloc. Repeți ce ai spus cu un ton mai sonor, în speranța că te va auzi. Apoi, după ce i-ai spus deja de 3-4 ori s[ își strângă hainele de pe jos, începi să te întrebi dacă nu cumva ar trebui să treceți pe la medicul ORL.
Fiind o mămică ce are un băiețel care frecvent suferă de ”ureche surdă”, m-am gândit să ajut mămicile care se cred singure în această situație. 🙂
Cumpără de la Libris cele mai bune cărți pentru creșterea copilului – poți cumpăra de aici
Exprimă foarte clar ceea ce are de făcut
DE OBICEI:
Copilul tău se joacă printre mormane întregi de haine împrăștiate prin cameră, iar eu încep un fel de văicăreală pe care nimeni, dar absolut nimeni, nu ar sta să o asculte. ”Dragule, tu nu remarci că nu te vezi de mormanele de haine întinse prin cameră? Ție chiar nu îți pasă deloc de mine? Tu nu vezi că sunt obosită și numai de strâns haine nu am chef? Te rog să le strângi înainte să atingă tavanul. Ți-ar fi foarte simplu să menții curățenia dacă m-ai asculta când îți zic să îți pui hainele la loc atunci când sunt puține.”
EFICIENT:
Fii sigură că atenția lui a zburat pe geam după primele 2 fraze. Când am ajuns în sfârșit la faza cu strânsul hainelor gândul lui e deja la prietenul lui Albert care îl așteaptă să iasă să joace fotbal.
Este mult mai simplu să îi spui direct: ”Strânge-ți acum hainele!” Acțiunea de a strânge hainele este importantă. Restul detaliilor pe care le adaug eu sunt chestiuni pe care oricum le știe deja și nu le mai dă atenție.
Nu te pierde în explicații
DE OBICEI:
Copilul tău abia a făcut duș și vrea să iasă puțin pe afară, deși sunt nu mai mult de 10 grade? Evident, trebuie să își ia un hanorac pe el, nu? Perfect! ”S-a lăsat frigul în seara asta. Abia ai făcut duș. Ia te rog un hanorac pe tine pentru că știi că abia ai făcut duș și poți răci foarte ușor. Nu am chef să începi iar să iei medicamente.” Și uite așa încep negocierile. Copilul iese pe balcon să verifice temperatura. Evident, lui i se pare că este mai cald decât zici tu că este. Și nervii se întind la maximum.
EFICIENT:
”Hanoracul!” și atât. Nu mă crezi? Încearcă! E magie pură. Fără alte explicații, fără alte discuții. Dacă e cald, îl ține pe el, dacă e frig, îl dă jos. Simplu.
Începe cu ”După ce…” în loc de ”Dacă…”
DE OBICEI:
De cele mai multe ori începem frazele cu o condiționare: ”Dacă speli vasele, poți să te duci să te joci fotbal.” Deși nouă ni se pare că sună ca o promisiune, de fapt în mintea copilului dă naștere unei frustrări: Dacă NU spăl vasele nu mă pot duce să joc fotbal.
EFICIENT:
Când începi frazele cu ”După ce”, acestea nu mai sună a amenințare, ci ca un anunț. Practic, îi spui că aștepți ca el să termine ce are de făcut ca să poată să continue cu planurile lui pe ziua respectivă. Poate că nu va funcționa în toate situațiile, dar în cele mai multe dintre ele vei avea succes.
Spune-i DA
DE OBICEI:
Gândește-te puțin acum cum îi răspunzi copilului când te întreabă duminică după-amiază: ”Pot să ies la joacă?” ”Nu! Ți-am spus că trebuie să îți termini mai întâi temele! Abia dacă ți-ai făcut jumătate din ele!” Cam acesta este momentul care declanșează rugămințile și negocierile, la mine și la tine se instalează frustrarea și scandalul e gata să înceapă.
EFICIENT:
”Da! Cum să nu! Poți ieși la joacă imediat ce îți termini temele! Uite! Deja ai făcut jumătate din ele!”
Apreciază-i eforturile
Atunci când te ascultă și aveți momente de înțelegere reciprocă, arată-i că ai observat ce a făcut, că apreciezi faptul că te-a ascultat. Arată-i că eforturile lui au fost remarcate. De exemplu, atunci când băiatul meu pregătește micul dejun, apoi spală vasele, e clar că îi voi arăta ce mult apreciez ceea ce a făcut. În timp ce el face toate astea, eu fac ordine prin casă și îi arăt că muncim amândoi, nu doar el. E un efort comun. Iar când terminăm treaba, îi mărturisesc că în congelator am pregătit 2 înghețate de casă – rețeta lui preferată – și că ne putem răsfăța puțin împreună, pe balcon, având în vedere că am depus amândoi eforturi și totul este curat în casă.
Uită-te în ochii copilului
Diferența de înălțime între noi și copii este evidentă. Ca să poată auzi și înțelege cu adevărat ceea ce spunem, ei trebuie să se uite în ochii noștri. Gândește-te că atunci când stăm în picioare unul în fața celuilalt, ei se uită la buricul nostru. Până acolo ajunge privirea lor fără să își dea capul pe spate. Nu e foarte plăcut să privești mereu în sus pentru a vorbi cu cineva, nu? Dacă dorești să vorbești copilului tău în așa fel încât să te apropii de el și să te conectezi cu el, fie stați amândoi pe jos, fie te apleci tu ca să ajungi la același nivel cu ochii lui. Astfel va fi mai receptiv la ceea ce ai de spus.
Nu țipa
Știu, este foarte greu să te menții calm, atunci când copilul tău parcă și-a propus să îți întindă nervii la maximum și să se joace cu ei. Când am epuizat toate celelalte resurse, primul impuls este să țip. Știu că nu rezolv nimic. Mi-am propus și mi-am tot propus să nu mai ridic tonul la copilul meu. Încă mă mai lupt pentru că este un copil care vrea să găsească rațiunea în orice și vrea explicații pentru orice. Ceea ce ar trebui să fie bine, nu? Da. Dacă nu ar fi vorba de ABSOLUT ORICE. 🙂
Țipatul nu oferă decât un mic răgaz. Nu rezolvă problema, ci doar o amână. După ce țip la el și el la mine, amândoi ne simțim oribil și căutăm să ne cerem scuze unul de la celălalt pentru că nu ne place să stăm supărați unul pe celălalt.
Mai eficientă este o discuție de la suflet la suflet, la o ciocolată caldă – care îi place foarte mult – în care spunem ceea ce nu ne place, ceea ce ne-am dori. Tot în discuția asta îi explic că am avut o zi foarte obositoare și că depun eforturi foarte mari să mă mențin calmă, dar că el nu mă ajută. O astfel de discuție sinceră îl va ajuta să se deschidă și să îți povestească ce s-a întâmplat și ce își dorește de fapt. Astfel eviți un final urât al unei zile urâte. 🙂
Violența nu este o soluție
Cu siguranță violența nu este o soluție. O spun eu care am încercat vestita pălmuță la fund. Nu am reușit decât să înrăutățesc situația, de câte ori am aplicat această așa-zisă metodă. Copilul meu nu reacționează decât la discuții de la egal la egal, în care eu nu îi vorbesc de sus, ci mă apropii de el și îi arăt că înțeleg ceea ce simte și că îmi pare rău că nu se va putea face cum dorește el pentru că nu este o soluție bună cea propusă de el. Dacă reușesc să îi și demonstrez logic că am dreptate…totul se rezolvă doar cu o discuție. 🙂
Nu exagera amenințările
Sfatul meu? Nu dramatiza niciodată o situație. Este posibil să îl determini pe copil să facă glume pe seama a ceea ce ai spus sau chiar a ta. El simte când exagerezi și nu te va lăsa să scapi cu exagerarea. Calmează-te, respiră adânc și abia apoi continuă discuția.
Evită folosirea expresiilor de genul ”Niciodată”, ”Tu niciodată” și altele de genul acesta. Este absolut clar că nu te vei ține de cuvânt. Sunt doar cuvinte spuse la nervi. De aceea este bine să scapi de nervi mai întâi și abia apoi să spui ce ai de spus. Poți să îți trimiți copilul în cameră până treci de ritualul propriu de calmare. 🙂
Copilul tău are nevoie de tine și de hotărârea ta
Am remarcat 2 situații când copilul meu s-a comportat ciudat în cei 8 ani de când sunt mamă.
- Când copilul meu a stat prea mult pe dispozitivele electronice (fie că era tabletă, televizor sau PSP). Copilul meu se pierdea în lumea virtuală și îi era greu să revină cu picioarele pe pământul real. În lumea virtuală el dă comenzile și știe ce se va întâmpla. În viața reală lucrurile nu stau chiar așa. Poate că apasă ”butoanele” care trebuie, dar lucrurile nu merg întotdeauna așa cum și-ar dori el. Așa că am hotărât să nu mai stea pe dispozitivele electronice decât foarte rar, când consider eu că este ok. Prin urmare…nici nu mai țin minte unde este tableta lui, la fel și PSP-ul, cablu nu avem (DA!), iar la desene animate ne uitam cam o dată sau de 2 ori pe săptămână (unele cu care să fiu și eu de acord). Astfel că vorbim mai mult, el se joacă mai mult afară, iar pedepsele se transformă în amintiri frumoase. 🙂
- O a doua situație care declanșează un comportament ciudat la copil este atunci când el simte că nu îi acorzi destulă atenție. Atunci când nu petreci destul timp alături de copilul tău. Doar cu el. Ce spui dacă stabilești o seară când să ieșiți doar voi doi la plimbare? Fără alți copii, fără biciclete sau role. Doar voi doi, discutând orice vă trece prin minte. Eu am un joc cu copilul meu care implică pupici, îmbrățișări, gâdilături, lumânarea, bătăi (în joacă) și orice altceva ne mai trece prin minte. Astfel el simte că atenția mea nu este împărțită cu altcineva sau altceva și că sunt acolo doar pentru el. Și uite așa începe și el să mă asculte cu adevărat. 🙂
Succes la a reuși să stabilești o legătură puternică și de durată cu copilul tău! Să știi că este nevoie de ceva răbdare. Dar merită! 🙂
Cred ca ma ajuta foarte mult postarea 10 sfaturi pentru cand nu te asculta copilul,sunt mama si am 2 fetite minunate,dar ca orice copil mai fac si prostioare si de accea cred ca este bine sa invatam cum sa vorbim cu copii si cum sa abordam orice subiect sau problema.
Este greu să menții un echilibru în toate când e vorba de copii. Asta pentru că sunt foarte solicitanți. Dar și când reușești…răsplata este extraordinar de frumoasă. 🙂
Bune sfaturile si concis argumentate.Mi-as dori sa le pot urma pe toate
Toți ne dorim să fim cei mai buni părinți pentru copiii noștri. Dar eu cred că primim copiii potriviți pentru noi, la fel cum și copiii primesc părinții de care au nevoie. Important este să ne ascultăm reciproc și să ne înțelegem unii pe alții. 🙂
„Diferența de înălțime între noi și copil este evidentă. Ca să poată auzi și înțelege cu adevărat ceea ce spunem, ei trebuie să se uite în ochii noștri. Gândește-te că atunci când stăm în picioare unul în fața celuilalt, el se uită la buricul nostru. Până acolo ajunge privirea lor fără să își dea capul pe spate.”
În prima propoziție e vorba de „el”, în a doua de „ei”, apoi iar de „el”, pentru a ajunge din nou la „ei”… e greu să te hotărăști?
Mulțumesc pentru atenția cu care ai citit articolul și pentru corectură. Dacă mai remarci și alte greșeli, nu ezita, spune-mi. E greu să fii mereu la înălțime când ai copil bolnav, articole de scris și un job la care trebuie să fii sharp. Orice ajutor este binevenit! 😉
Citind articolul tau realizez cate greseli am facut pana sa ajung azi, la un echilibru in relatia cu fiica mea. Uneori insistam prea mult sau ma pierdeam in detalii… si tot ce obtineam era exact opusul a ceea ce incercam sa-i explic. Sunt foarte utile aceste reguli, merita sa le printatez si sa le lipesc deasupra patului…sa le citesc in fiecare dimineta :).
Mă bucur că te ajută. Niciun părinte nu este perfect. Niciun copil nu este perfect. Nu există reguli. Există doar părinți care încearcă să facă ce pot mai bine pentru copiii lor.
Astea sunt doar câteva chestii pe care le-am remarcat în relația cu fiul meu. Din câte am mai citit, par a fi chestiuni generale. De aceea am și scris articolul.
Succes și să îți trăiască fiica și să fie sănătoasă! 😉
DAA…DAAAAAA
Mulțumim pentru feedback-ul atât de pozitiv! 😉
Pentru momentele în care nu ne ascultă copiii, cred că avem nevoie de mai mult de 10 sfaturi.
Totuși, dincolo de cărți și articole, instinctul de mamă are un cuvânt de spus, iar răbdarea și calmul sunt deosebit de importante.
Cu siguranță nu există o formulă magică și nu ajung 10 sfaturi. Dar dacă ar fi să scriu un articol cu toate sfaturile pe care le-aș putea aduna, aș scrie o carte în toată regula. :))
Mamele ar trebui, într-adevăr, să aibă mai multă încredere în instinctul lor de mamă. Mamele simt fără efort ce nevoi are copilul. Și dacă nu simte, învață alături de copil.
Și știu că sună ciudat, având în vedere că tocmai am scris niște sfaturi pentru mame, dar nu contează ce spun ceilalți. Relația cu propriul copil te învață și îți oferă toate informațiile legate de necesitățile lui.
Desigur, trebuie să mai citești și să mai asculți și alte păreri, ca informație măcar. Ajută și asta. Dar, la urma urmei tu îți știi mai bine copilul decât oricine. 🙂
Intr-adevar cel mai de pret lucru este rabdarea si atentia care i se cuvin oricarui copil, fie ca e prescolar sau adolescent. E mare lucru sa iti faci intai prieten din copilul tau, atunci o sa te asculte.
Numai că trebuie să fim atenți. Copiii noștri au destui prieteni. Ei au nevoie să nu uităm să le fim și părinți. Iar părinții iau și decizii care nu plac copiilor lor. Dar este spre binele lor. În cazurile acelea nu au nevoie să le fim prieteni, ci doar părinți. 🙂