vineri, mai 1, 2026
Rețete culinarePenne cu pancetta şi sos de roşii

Penne cu pancetta şi sos de roşii

Bucătăria este locul unde poţi simţi aromele lumii şi fără să te afli în acel loc în momentul gustării unui preparat. Italia este renumită pentru pizza şi paste. Şi ce mod mai bun de a aduce aromele Italiei în bucătărie decât printr-o porţie delicioasă de paste.

Ingrediente necesare

  • 1 cutie de paste de tip Penne
  • 250 gr de Pancetta
  • 200 ml suc de roşii
  • 1 ceapă
  • condimente
  • 200 ml gran cucina
  • 1 pungă de parmezan răzuit

Recomand ca produsele să fie achiziţionate de la magazin de produse italieneşti. Sau cumpărarea lor de la producători italieni. În magazine se mai pot găsi şi branduri italieneşti, cu produse de calitate. Dacă nu ai chef să ieși din casă, poți cumpăra paste italienești din supermarketul eMAG.

Pun mare accent pe acest  aspect, fiindcă acesta garantează o apropiere cât mai bună de aromele din Italia.

penne

Paşii de urmat

Pastele se fierb conform instrucţiunilor de pe cutie.

Pentru a face sosul, începi prin a tăia mărunt ceapa. Se pune la călit într-o tigaie bine încinsă şi după ce ceapa a devenit lucioasă, se adaugă cubuleţele de pancetta. Se lasă în acest format ingredienele pe foc pentru încă 5 minute, după care se adaugă sucul de roşii.

Amestecul va sta pe foc până ce scade considerabil sucul şi va începe să capete consistenţa unui sos. Chiar dacă nu este un sos fin, este mult mai delicios decât ce găseşti gata făcut în comerţ. Nu uita să amesteci continuu pentru a nu se prinde de fund sosul. Nu vrei să aibă gust de ars.

Pastele se strecoară şi se spală de amidon. Ştiu, mulţi chefi sau bucătari de prin restaurante recomadă servirea pastelor al dente. Dar pentru a face acest lucru trebuie urmat un procedeu mai sensibil. Presupune fierberea pastelor cu un minut mai puţin decât scrie pe instrucţiuni şi adăugarea sosului peste acestea, după ce le-ai strecurat în prealabil, apoi acoperirea cu un capac ermetic pentru câteva minute. Aşa că prefer să le fierb până la capăt şi să le spăl ulterior de amidonul în exces.

Foloseşte un recipient  destul de înalt care să-ţi permită amestecarea pastelor cu sosul.

penne cu pancetta

Sugestie de servire

Nu ştiu cât de cunoscută este această prezentare a preparatului, dar sunt sigură de gustul şi succesul acestuia în bucătăria mea. O porţie generoasă de paste aşezată pe o farfurie mare, turnat gran cucina peste ele şi o linguriţă de parmezan presărat deasupra…….. de vis.

Nu mai staţi şi poftiţi la reţetă, mergeţi şi gătiţi! Spor! 🙂

 

Top 5 din această săptămână

Categorii

Lady Chantel
Lady Chantel
Chantel este o femeie paradoxală: relaxată, dar care este mereu în gardă; care se bucură de o viaţă liniştită, dar care preferă să îşi susţină punctul de vedere; o femeie inocentă în aparenţă, dar care în viaţa din spatele scenei este o adevărată bad ass; o femeie prietenoasă cu oamenii, dar căreia îi place să fie singură.

Articole similare

Ce preparate merg bine pentru weekend și mese în familie

Momentele petrecute alături de cei dragi în jurul mesei reprezintă, pentru multe dintre noi, ancora de liniște după o săptămână agitată. Weekendul aduce acea...

Idei de prânz pentru zilele în care nu vrei să petreci mult în bucătărie

Timpul a devenit cea mai prețioasă resursă a femeii moderne, care jonglează zilnic între responsabilitățile de la birou, nevoile familiei și dorința de a...

Idei de mic dejun sățios pe care le poți pregăti repede

Diminețile agitate fac parte din rutina multor femei care încearcă să jongleze între pregătirea pentru birou, nevoile familiei și dorința de a începe ziua...