Întrebarea din mintea celor mai multe femei. Răspunsul este simplu. Mai trebuie însă și acceptat. Femeile tratează bărbații ca pe niște copii, în vreme ce ei sunt cu totul altceva, chiar dacă par niște copii mai mari sau răsfățați.
Fiți atente o zi la modul în care vă comportați față de partener și ce așteptări aveți de la el și recunoașteți: nu cumva îl confundați cu cei mici pe care-i aveți împreună?
Ciudat, prima dată avem partenerul, apoi facem cu el copilul, dar ne purtăm de parcă cel alături de care suntem de atâta vreme seamănă cu copilul pe care-l avem doar de puțin timp.
Cum vine asta?
Nu înțelegeți ce vreau să zic? Mi se întâmplă mereu să aud asta, de aceea m-am pregătit să explic:
- Partenerul tău și copilul sunt două ființe distincte
- Copilul poate fi maleabil, tatăl său mai puțin, dacă nu deloc
- Partenerul tău nu este o păpușă făcută după șablonul delicios al copilului
Mai ai nevoie de alte lămuriri?
Nici acum nu e destul de clar? Ei bine, să ne confruntăm cu realitatea:
- Copilului îi place să-i citești. Partenerul s-ar putea să nu deschidă o carte în 3 luni.
- Copilul este fericit dacă-i dai atenție, partenerul dacă-l lași puțin mai liber.
- Copilul vrea mai degrabă să te aibă pe tine lângă el, decât să primească daruri; partenerului îi convine să nu-i ceri prea mult din el sau să te mulțumești cu daruri decât să-l ceri pe el.
- Copilul te caută când are un necaz, partenerul te evită, până când își vindecă singur rănile.
- Copilul nu are nevoie de un imbold pentru a se juca împreună cu ceilalți; partenerului tău poate nici nu-i trece prin cap să caute prezența altora, bucurându-se din plin de telefonul sau laptopul lui.
- Copilului i se face dor de gălăgia de la locul de joacă, în vreme ce partenerul tău poate jindui după liniștea din casă.
- Copilul se bucură de orice, important pentru el este că are ceva nou. Partenerul preferă ceva de care să fie sigur, la aceeași oră, când cere sau dă un ghiont.
- Copilul este furios, dar nu are putere asupra ta, poate chiar își face lui rău, fără însă să te poată atinge pe tine. Partenerul are atuul forței și ar putea să-ți facă rău, înainte de-a se gândi la consecințe.
- Copilul arată ce nu-i place sau cel puțin mârâie dacă nu știe să explice ce-l supără; partenerul se eschivează de la a discuta despre așa ceva pentru că i se pare prea dificil sau pentru că nu vrea să te supere.
- Copilul îți spune ce-i place – Gâdilă-mă în talpă, uite acolo. Mângâie-mă pe păr. Să-mi faci așa cu degetul pe umăr; partenerul nu ar îndrăzni să spună la ce se gândește sau ce și-ar dori, în parte și din cauza reacțiilor tale anterioare, nu numai din timiditate sau pentru că nu are exercițiul deschiderii în comunicare.
- Copilul se joacă fără să-l pui tu. Partenerul uită că e nevoie de joc sau preludiu înainte.
Dar dacă, de fapt, e fix invers?
Până acum am vorbit despre copil și partener, dar ce-ar fi dacă ai descoperi că, de fapt, tu ești partenerul – și că așa te privește celălalt pe tine?
Poate ar fi timpul pentru o discuție. Dar ca între copii care se răsfață unul pe altul, nu ca între copii care vor să se răzbune…
Și poate că se va spulbera și mitul că femeile suferă mai mult decât bărbații!
