web analytics

Casa visurilor mele 

Încă de mică mi-am dorit să am o casă a mea. Ajungând la o anumită vârstă ( o femeie nu-şi spune niciodată vârsta) am decis să îmi serbez cea de-a 29-a aniversare, într-un stil aparte: am vizitat tooooate casele din Sibiu care îmi plăceau. Din punct de vedere arhitectural. Multe din ele s-ar fi încadrat cu uşurinţă în categoria „ruine-moderne” sau „la-următorul-cutremur-pic”, dar cui îi păsa când dragele de ele, mă priveau cu drag şi abia aşteptau să le fiu noua proprietară.

Deoarece nu mă decisesem dacă mi-aş dori o casă în mediul rural, aproape de parcul Subarini sau de orice petic de verdeaţă care are o bancă şi se poate numi parc.

Pentru că vedeţi voi, eu sunt puțin pretenţioasă când vine vorba de case. Nu îmi doresc ORICE casă de pe orice stradă şi care are orice arhitectură. Dând târcoale printr-un cartier select, am pus ochii pe ea. Era singură în mijlocul curţii (da, avea o curte şi nu mai locuia nimeni altcineva în ea), tencuiala bej contrasta cu obloanele verzi şi acoperişul parțial de tabla, parţial ţiglă. Casa, încă stă în picioare, aşadar nu ar fi nicio problemă să o recondiţionez. Îi mai arunc câteva  ocheade, mi-o imaginez renovată, cu şemineu în spatele casei, cu un hamac între pomi, zmeură şi căpşuni pe mică pajişte, o magnolie sau două pe aleea principala, şi lumina aprinsă non-stop pe mica verandă care dă către poartă. Şi îmi mai imaginam că de data asta pot să îmi iau o pisică. Şi un câine. Să fie totul zen.

Casa necesităţilor mele 

Că vedeţi voi, bloggerii au nevoie de linişte, agitaţie şi lumină. Pe rând. Aşa vine inspiraţia. Dar creativii mai au o problemă: nu prea pot să stea mult timp în acelaşi loc, dar îşi doresc un colţ al lor la care să se întoarcă mereu. Vrem un loc în care să ne cuibărim, în care să suspinăm şi în care să ne bem cafeaua în linişte. Vrem aglomeraţie şi haos. Şi pace şi rutină.

Vrem multe camere, dar numai una în care să ne simţim ca în pântecul mamei. Să ne pierdem ca Iona. Şi deodată toată creativitatea debordantă să-şi facă apariţia.

Şi uite aşa, treceam zilnic pe strada liniştită, admirând casa visurilor mele, şi sperând că va fi a mea într-o zi. Deja începusem demersurile pentru a-mi fi aprobat un credit de la bancă… Aşteptam doar confirmarea. Iar zilele care treceau erau cam criminale…

După 3 săptămâni de aşteptare, a sunat telefonul. Cu respirația întretăiată, răspund într-un târziu. Se pare că sunt eligibilă dar exista o mică problemă.

Panică în cartier 

Suma de bani de care am eu nevoie e mai mare decât mi se poate oferi. Aşadar era mai mică cu 10.000 de euro. Ceea ce este o mare problemă. Îmi scad şansele considerabil să îmi iau casa visurilor mele.

Deja simţeam cum mi se năruie visele mele. Casa mea, care mă aştepta cuminte în fiecare zi, va fi a altcuiva.

Cum era posibil aşa ceva? Deja trecuseră câteva zile şi începusem să mă obişnuiesc cu ideea…că nu voi avea casa visurilor mele şi că va trebui să mă reorientez spre un apartament. Dar eu uram apartamentele. Nimic mai îngrăditor pentru libertatea mea de exprimare.

Întâlnindu-mă la o cafea cu o prietenă bună, îi spun oful meu. „Şi unde e problema?”, îmi spune ea zâmbind în colţul gurii. „De ce te limitezi la a-ţi lua o casă deja gata făcută. Şi în plus, trebuie să iei în considerare problema renovării, care va fi probabil peste costul casei. Casele vechi sunt mai greu de întreţinut, şi în plus daca aparţin patrimoniului cultural, va fi mult mai greu să o renovezi asa cum îţi doreşti.” Uite, încă un lucru pe care nu îl luasem în considerare. Sunt ele frumoase, perfect amplasate, dar vin la pachet cu multe minusuri.

Aşadar, ce mai rămăsese? „Găseşti o bucată de pământ pe care să construieşti casa visurilor tale.” Deja am crezut că a luat-o razna. Unde găsesc eu în Sibiu, pământ la un preţ care să îmi permită să îmi pot face şi casa pe care mi-o doresc?

Soluţii salvatoare 

Şi în plus cine mi-o construieşte? Cine mi-o proiectează?

Noroc că avem la dispoziţie unealta potrivită: vastul internet. Am început să caut proiect de casa, dar care să mă ajute să mă încadrez în bugetul meu restrâns. Eu căutam proiectanţi dar nici nu aveam încă pământul. Hilar. Dar deloc întâmplător.

În zilele următoare am încercat să  găsesc o rezolvare. Aşadar, am decis să iau la rând satele din jurul Sibiului. Grea decizie. Unde să te muţi? Că aşa îi de frumos că nu prea ştii ce şi cum.

Dar am decis să o iau prin eliminare. Trebuia să fie la o distanţă de maxim 40 km de Sibiu. Da, 40. Bugetul, ştiţi… Trebuia să am multe verde în jur. Foarte mult. Şi nişte pomi fructiferi dacă se poate. Şi trebuia să aibă şi utilităţile în apropiere. Grea misiune. Umblând hai-hui prin sate, şi clătindu-mi ochii şi plămânii cu natura din jur, am decis să trag lângă un podeţ. O umbră faină a unui vişin înflorit, şi iarba ce mijise, m-au îndemnat la o pauză.

Stând sub umbra copacului, şi gândindu-mă la toate cele îmi înalţ privirea către cer. Şi ştiti că uneori rezolvarea uneori e ca picată din cer. Păi cam aşa şi aici. Hop, ceva dă să îmi umbrească razele soarelui ce mă mângâia. Dau să mă ridic să iau pancarta din calea fericirii mele, şi când colo ce! Pancarta agăţată în vişin era de fapt un semn. La propriu: DE VANZARE TEREN. Say what? Şi eu cum nu văzusem mai înainte semnul? Pentru că nu avusesem ochii deschişi.

Am mai aruncat o privire terenului şi părea promiţător. Cam orice teren ce deţine un vişin, un smochin şi un cireş, e pasibil de îndrăgostire. Din partea mea. Vecinii erau la o distanţă mai considerabilă, utilităţile păreau că-s trase, iar terenul mă aştepta pe mine.

Am format numărul de telefon şi după al treilea târâit, mi-a răspuns o doamnă. Se pare că îl avea moştenire de la părinţi, dar dorea să îl vândă, pentru că se muta definitiv în altă ţară. Aşadar, avea nevoie de bani. Cât mai repede. Am decis să ne întâlnim în oras, la o cafea să discutăm.

Doamna, părea o femeie de treabă şi cu picioarele pe pământ. Evident, avea o vârstă, dar nu mai mare decât a mamei mele. De la a cumpăra un pământ, am ajuns să discutam despre frumuseţe, afaceri, creşterea corectă a copiilor şi cum să-ţi găseşti partenerul potrivit. Well, până la urmă ne-am decis asupra unei sume modice. Pentru mine. Probabil a văzut cât de tare îmi doream pământul. „Să îţi creşti copiii sănătoşi pe el.” Şi era sub bugetul pe care îl stabilisem iniţial. Părea un înger.

Am încheiat întâlnirea, rămânând să ne întâlnim zilele viitoare pentru a încheia contractul şi a pune la punct toate actele.

Viaţa e frumoasă

Am plecat zburând de la întâlnire. Peste câteva zile voi avea pământul mult visat. Dar acum mai rămânea să mă ocup de alte aspecte. Am căutat din nou proiecte case , şi i-am găsit. De la primul click. Serviciile oferite de „AIA – Birou de proiectare şi servicii” erau pe gustul meu şi complete. Ca să ne înţelegem, preţul era bun, şi în plus îţi ofereau o gamă largă de consultanţă, un fel de 10 în 1. De la proiectarea casei, la obţinerea certificatului de urbanism, audit şi certificat energetic, etc., totul trecerea prin mâna lor.

Aşadar, mie nu îmi mai rămânea decât să mă decid ce fel de casa îmi doresc. Am mers împreună cu echipa la faţa locului pentru o evaluare a terenului, a poziţionării şi a altor factori externi.

Casa perfectă

După diverse calcule şi măsurători, am decis că cel mai uşor ar fi să îmi fac o mică casă cochetă şi primitoare. Mi-a plăcut din portofoliul lor, proiectul de casa ARUM, care îmi oferea şi posibilitatea mansardării. Deja mă visam, stând în mansarda mea micuţă şi scriind neîncetat pentru blog. Iar noaptea stăteam şi priveam stelele cum se jucau pe cer. Ca şi stil arhitectural, am decis să merg pe stilul spaniol. Da, sânge latin şi alte pasiuni derivate de aici. Îmi doream să încorporez atât în interior şi în exterior lemn şi piatra. Interiorul urma să cuprindă 2 camere principale la parter, o bucătărie încorporată în living, o baie de serviciu, o spălătorie/uscătorie şi o cameră de depozitare. În living am amplasat şi un şemineu din piatră, şi am decis să las grindele să fie cât mai vizibile. La mansardă, urmau să fie 3 camere dintre care două dormitoare şi un studio de creaţie. Pe lângă blogging, îmi place să pictez sau să cos. Şi acolo prind viaţă majoritatea ideilor mele. Şi în plus mi-am permis o baie destul de mare şi un dressing room. Planul a fost modificat în funcţie de necesitățile mele, și ghiciţi ce? M-a costat foarte puţin. Dar bucuria cea mai mare era că proiectul meu putea fi realizabil. Deoarece îmi place să stau cât mai mult în natură m-am decis şi pentru păstrarea terasei exterioare, dar pe care am modificat-o astfel încât să îmi permită să stau în ea şi pe o vreme mai nefavorabilă.

Zidul care înconjoară casa va fi tot de piatră, va avea arcade de lemn pe care se vor cățăra liniştite florile mele de wisteria. Lângă îşi vor face loc tufele de zmeură şi căpşunile. Şi puţin mai încolo afinele sau coacăzele. Mai în spatele curţii voi planta un nuc, un măr şi un păr. Ce e copilăria fără dulceţuri?

Deja îmi imaginam cum vor alerga copii mei desculţi prin iarbă, cum se vor da în leagăn, şi cum voi avea săruturi pe furiş alături de tatăl lor.

Dar, până atunci, trebuia să mă întorc la prima mea iubire, bloggingul. Aveam un termen limită pentru un nou articol: ” Care ar fi casa visurilor tale…”

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017

Sursă imagini: www.Pexels.com si www.aia-proiect.ro

 

Despre autor

Lady Chantel

Chantel este o femeie paradoxală: relaxată, dar care este mereu în gardă; care se bucură de o viaţă liniştită, dar care preferă să îşi susţină punctul de vedere; o femeie inocentă în aparenţă, dar care în viaţa din spatele scenei este o adevărată bad ass; o femeie prietenoasă cu oamenii, dar căreia îi place să fie singură.

2 Comentarii

  • Mi-a plăcut articolul pentru că visez adesea la povestea pe care ai scris-o. Am avut chiar emoții si nu m-aş fi gandit că o casă nouă e mai rentabilă decât una veche.

Lasă un comentariu

Shareuri