web analytics

Celulita (lipodistrofie gynoidă) există de mult timp, dar, până de curând, nu a fost studiată îndeajuns. Datorită acestui lucru, cauza acestei condiții frustrante a fost greu de indentificat. Celulita a fost introdusă culturii Americane de către revista Vogue, în anii 1960, astfel devenind o preocupare majoră pentru multe persoane, atât de sex feminin, cât și masculin. Deși celulita a fost studiată încă de când a fost introdusă, cercetările au fost, în mare parte, limitate, datorită tehnologiei rudimentare. Cu toate acestea, pe măsură ce tehnologia avansează, progresăm și în ințelegerea cauzelor celulitei și a metodelor de prevenire a ei.

În anii timpurii ai înțelegerii celulitei, multe persoane au lansat ipoteze cu privire la cauza acestei afecțiuni. Cu toate acestea, multe dintre aceste afirmații au fost nefondate, deoarece aceste persoane nu au dispus de resursele pe care le avem acum. Pe măsură ce avansăm din punct de vedere tehnologic, tot mai multe informații ies la iveală, cu privire la cauză, cât și la faptul că unele persoane sunt afectate, iar altele nu. Acest lucru este important, deoarece cu cât aflăm mai multe despre susceptibilitatea organismului la celulită, cu atât mai mult putem face pentru a o combate.

Cine a spus că știința nu poate fi sexy?

Ar trebui să începem cu un scurt istoric al concluziilor cercetarilor asupra sursei celulitei. În 1978, prima referire la celulită și la știința din spatele ei se datorează cercetătorilor Braun-Falco și Scherwitz, care au examinat cadavre pentru a încerca să pună la punct cauza. Aceștia au făcut unele afirmații nefondate, dar și unele valide. În mod incorect, au crezut că motivele apariției celulitei constau în tragerea în jos a pielii peste țesutul adipos, de către țesuturi numite septe. Cu toate acestea, s-a constatat că se întâmplă exact opusul, întrucât celulita este cauzată de împingerea grăsimii către piele, și nu invers. Deși, au descoperit că bărbații nu au putut observa rezultate pe baza ciupirii pielii, cu excepția cazului în care aceștia erau deficitari de androgeni.

Deși nu a fost conștientizat la vremea respectivă, aceste informații au contribuit semnificativ la aflarea faptului că celulita este cauzată parțial de hormoni. Acest lucru evidențiază unul dintre aspectele majore ale celulitei; femeile sunt mult mai susceptibile decât bărbații. În 1986, o pereche diferită de cercetători, Markman și Barton, au descoperit că ipoteza care susținea că pielea trasă înspre interior cauzează celulita, este falsă, și că motivul adevărat este grăsimea care împinge în exterior și cauzează adâncituri în piele.

Conform siteului celulita.info, aceste informații au fost susținute și în 1991, de Lockwood, un cercetător care a identificat două tipuri de celulită, primară și secundară.

celulita

Anatomia Celulitei

Celulita primară este cauzată de creșterea celulelor adipoase în exterior, care astfel împing stratul de suprafață al pielii și cauzează adâncituri în piele, tipice celulitei. Celulita secundară este cauzată de impactul solar sau de pierderea extremă în greutate, care lasă în urmă pielea întinsă. De asemenea, Lockwood a crezut că, dacă stratul exterior al pielii ar fi descompus, acest lucru ar permite grăsimii să împingă în sus. Până la cercetările recente, cercetarea lui Lockwood a fost cea mai completă explicație cu privire la celulită.

Înainte de a continua cu cercetările din zilele noastre, este important să subliniem că formarea celulitei este mult mai frecventă în cazul femeilor. De fapt, din toate cazurile de celulită, aproximativ 98% sunt femei. Până de curând, au existat câteva concepții greșite despre motivul pentru care se întâmplă acest lucru, dar știm că acesta este produsul fundamental al modurilor în care corpului unei femei diferă de cel al unui bărbat. Știm că celulita este produsul țesutului adipos (grăsimii) care împinge straturile de piele înspre exterior. Pe măsură ce grăsimea împinge în afară, acest lucru provoacă malformația celulelor pielii de deasupra, fapt care rezultă în aspectul celuloid, cu adâncituri, al pielii.

Barbatii sunt afectati de celulita?

Este evident că există în lume, și femei, și bărbați, cu exces de grăsime, așa că de ce femeile sunt afectate atât de mult, în comparație cu bărbații? O parte a acestui lucru este legată de formarea țesutului adipos sub piele. Bărbații au țesut adipos interconectat, care permite creșterea uniformă, în afară. Femeile au țesut adipos plasat în coloane, unul lângă altul. Pe măsură ce cantitatea de grăsime crește, aceste țesuturi și celulele lor nu au unde să crească decât în sus. Pe măsură ce cresc, împing pielea și cauzează aceste adâncituri inestetice, tipice celulitei. Acest lucru este sporit de faptul că bărbații au pielea mai groasă și mai rezistentă, în timp ce femeile au pielea mai subțire și mai puțin capabilă să își mențină forma, atunci când țesutul adipos o împinge.

Cu toate acestea, diferențele dintre femei și bărbați sunt mult mai profunde decât atât. Bazat pe informații provenite de la Scherwitz și Braun-Falco, am aflat că celulita depinde mult de hormoni. Acest lucru nu numai că explică de ce bărbații sunt mai puțin predispuși la celulită, dar și de ce apariția celulitei diferă atât de mult între femei. Știm că celulita este găsită în secțiunea de mijloc a corpului unei femei, în general pe abdomen, șolduri și coapse, iar hormonii pot explica acest lucru.

Despre autor

Lady Chantel

Chantel este o femeie paradoxală: relaxată, dar care este mereu în gardă; care se bucură de o viaţă liniştită, dar care preferă să îşi susţină punctul de vedere; o femeie inocentă în aparenţă, dar care în viaţa din spatele scenei este o adevărată bad ass; o femeie prietenoasă cu oamenii, dar căreia îi place să fie singură.

Lasă un comentariu

Shareuri