web analytics

S-au copt deja vişinele, aşa că nu poate lipsi din colecţia unei femei moderne o reţetă de prăjitură cu vişine, aceste fructe minunate. Chiar dacă acum este sezonul lor, ele se pot folosi în prăjituri şi în extra-sezon. Din compot sau din congelator.

fructe reţetă

Iar în această reţetă de azi, vă dezvălui şi un mic secret, care ajută vişinele să rămână la suprafaţă. Să nu mergă direct pe fundul tăvii.

Ingrediente prăjitură cu vişine

Iată de ce ai nevoie:

  • 6 ouă
  • 300 gr de vişine
  • 8 linguri de zahăr
  • 6 linguri de făină
  • 1 linguriţă de praf de copt
  • 1 lingură de ulei
  • 1 lingură de apă

Cum se prepară prăjitura

Eu am avut vişine din piaţă şi înainte de a le folosi în prăjitură, a trebuit să le scot sâmburii.

Gălbenuşurile se separă de albuşuri.

Peste albuşuri se adaugă o lingură de apă şi se bat cu mixerul până devine tare amestecul. Se adaugă 4 linguri de zahăr şi se continuă operaţiunea, până se topeşte zahărul.

Peste gălbenuşuri se adaugă o lingură de ulei, o linguriţă de praf de copt şi 4 linguri de zahăr. Se bat cu mixerul până devine cremos amestecul şi s-a topit zahărul.

Se amestecă cele două compoziţii şi se adaugă treptat, lingurile de făină.

Secretul pentru cea mai bună prăjitură cu vişine

Şi acum secretul de care vă spuneam. Tava pentru copt am tapetat-o cu foaie de copt. Se toarnă aluatul în tavă şi se pun vişinele. DAR, înainte de a le pune în tavă, pune peste ele, două linguri de făină. Amestecă-le şi apoi pune-le în aluat. Se observă din prima, poziţia vişinelor în aluat. Adică, nu se mai duc la fund.prăjitură cu vişine

Apoi bagi tava direct la cuptor, minim 30 de minute. În acest timp verifică în mod constant ce se întâmplă cu prăjitura. Timpul poate varia, în funcţie de cuptorul folosit.

Dacă aveţi şi voi alte secrete pentru părjitura cu vişine, le puteţi scrie în comentarii aici. Poftă bună! 🙂

Vişinele pot fi folosite şi în alte moduri. Află aici şi aici alte idei numai bune pentru sănătatea ta!

13555496_1098523783568098_1612522323_o

Despre autor

Carmen Alexa

Sunt topită după copiii mei. Degeaba am diplome si experienţă în muncă, fiindcă nu ajută atunci când ai de-a face cu doi copii. Ar ajuta dacă aş avea diplome în psihologie sau pedagogie, dar ale mele în finanţe nu ajută. Scriu pe blog din pasiune, din dorinţa de a împărtăşi cu oameni lucruri utile. Şi să nu uit de pasiunea pentru gătit sau de hobby-ul dedicat bijuteriilor handmade. Sunt multifuncţionala.

Lasă un comentariu

Shareuri