Aia este o gropiţă în obraz? Care apare însoţită de zâmbetul lui când menţionezi numele vreunui artist? Of, hai să îl faci să zâmbească mai mult şi mai des! Dar înainte de a-l chema la nu ştiu ce expoziţie de pictură la care te-ai gândit că te-ar putea ajuta săp îl impresionezi, învaţă cum să recunoşti principalele stiluri de pictură în funcţie de perioadele apariţiei lor. Nu de alta, dar dacă nu ai şi tu o idee despre pictură, s-ar putea să îţi încununezi încercarea cu un eşec major.
1. Stilul unei picturi medievale
Dacă este reprezentată o religie, indiferent că este creştină, celtică, bizantină sau o altă latură a ei şi dacă nu are perspectivă iar totul se întâmplă în acelaşi plan, atunci este din perioada medievală. Nu o să insist pe această perioadă, se poate dezvolta un subiect destul de uşor pornind de la o pictură medievală.
2. Renaşterea
Perioada Renaşterii (1.400 e.n. – 1.600 e.n.) ar putea fi comparată cu o pasăre Phoenix renăscută din propria-i cenuşă, îndreptându-şi toată atenţia către frumos: femeile durdulii cu forme rotunde, parcă abia hrănite de idealiştii greci ai timpurilor, masele musculare bine definite ale bărbaţilor luptători greci sau romani şi accentuarea detaliilor, aşa cum putem admira rezultatul răbdării lui Leonardo da Vinci şi a lui Raffaello Sanzio da Urbio.
Personajele arată mai natural, au profunzime, sunt îmbrăcate corespunzător perioadei în care au fost pictate indiferent de anul în care se petrece acţiunea prezentată, culorile sunt mai apropiate de realitate, tabloul are perspectivă iar asta le permite pictorilor să se joace cu umbrele şi luminile.
3. Baroc
Imaginea de mai sus ţi-a trezit nişte sentimente contradictorii; este frumoasă dar te agită, vezi personajele foarte bine când sunt puse în lumina aceea puternică, şi totuşi este mult întuneric şi te face să te încrunţi. De ce, de ce este totul atât de frumos şi totuşi atât de întunecat şi sumbru? Pentru că a fost pictat între anii 1.600 şi 1.700, adică perioada în care Biserica a cerut o relatare mai clară a cerinţelor bisericeşti. Şi ce exprimă mai clar anumite stări decât drama?
Da, Barocul a fost perioada în care lipsa dramei din operele de artă reprezenta lipsa pasiunii şi a competenţelor artistice. Ca să iasă mai bine în evidenţă şi implicit să întelegi mai uşor, voi înşirui caracteristicile găsite în stilul unei picturi din perioada barocă.
-imaginile dramatice atrag privitorul în acţiunea tabloului
-emoţiile exprimate sunt intense
-contrastul dramatic între lumină şi întuneric
-utilizarea dramatică a culorilor
-izolarea subiectului de contextul general. Cum? Prin acele contraste dramatice între lumină şi umbră.
Deşi totul este ca mintea unei femei în acea perioadă a lunii (băieţi, credeţi-ne, nici nouă nu ne place), comparaţia o putem păstra şi pentru asocierea cu simţurile ascuţite. Artiştii au reuşit să exprime multe sentimente cu ajutorul subiecţilor lor prin atenţia sporită la detalii.
Din această cauză trăim emoţii contradictorii când ne uităm la un tablou de Peter Paul Rubens.
4. Impresionism
Până acum, cu cât ne apropiam mai mult de un tablou realist, baroc sau renascentist cu atât vedeam mai multe detalii. La impresionism este diametral opus. Pentru a putea înţelege mai bine ce a vrut sa exprime artistul, este nevoie de a privi imaginea de ansamblu. La o privire amănunţită, putem observa tehnica folosită – rapid, neterminat, neglijent! Nu, nu este neprofesionist, este doar o iluzie.
Pentru stilul impresionist se folosesc pensule mai late decat cele folosite la detalii şi se trasează linii scurte, nu se mai pune accent pe linia de forma, ci obiectul este reprezentat mai mult prin culori şi întrepătrunderi de culori. Artistul renunţă la detalii şi scoate în evidenţă frumuseţea naturii şi a culorilor în general. Fronturile de apă, peisajele urbane şi cele rurale, diversitatea bogăţiei norilor, misterul lăsat de ceaţă şi lumina reflectată în apă, toate erau subiectele preferate ale perioadei respective. (1.850 e.n. – 1.900 e.n.)
5. Expresionism
Hmm, pare asemănător cu impresionismul. Sigur este altceva? Sigur! Stilul unei picturi expresioniste (1.900 e.n. – 1.930 e.n.) nu ne prezintă raţionalul lumii materiale ci încearcă să ne transmită sentimentele şi gândirea artistul exagerând metodele pe care le-am regăsit mai sus la impresionişti.
Daca Vincent van Gogh vedea în liniuţe rotunjite, aşa vedem şi noi; dacă ochii lui Edvard Munch se aflau într-o “plutire” constantă, aşa arată şi tablourile lui.
6. Suprarealismul
Mintea unui ciudat.
sau
Ăsta ce a luat, că vreau şi io?!
Ei bine, nu este vorba de nici una din cele două menţionate mai sus. Este doar o exprimare a subconştientului, o expunere a viselor, o imaginaţie căreia i s-a dat frâu liber. Reprezintă stările în care se aflau în momentul artistic, fără menajamente, taboo-uri sau retuşuri.
Suprarealismul intrigă în continuare până în ziua de azi şi denotă o dezgolire a minţii umane faţă de privitori. În comparaţie cu expresionismul, unde lumea era expusă prin ochii, trăirile şi sentimentele artistului, suprarealismul este dus o treaptă mai adânc în mintea umană, treaptă pe care nu toţi avem curaj sau pur şi simplu nu vrem să o expunem.
Ah, vrea să vă întâlniţi la un vernisaj unde nu se regăsesc stilurile prezentate mai sus şi ai acceptat? Este un lucru bun, înseamnă că ai ocazia să înveţi mai multe, dar până atunci te poţi pregăti lăsând un comentariu cu subiectul de care eşti interesată. O să-ţi răspund chiar dacă te interesezi doar din curiozitate 😀
Acum că ai adunat toate informaţiile pentru a recunoaşte stilurile principale în pictură şi dacă toate merg conform planului, poate arunci o privire peste articolul nostru despre cum să alegi lenjeria intimă, înainte de următoarele întâlniri cu el. 🙂