Îmi place muzica lui Moby şi ce transmite ea. Încă nu practic yoga, dar când am aflat că a lansat muzică pentru meditaţie şi yoga pentru 4 ore mi-am zis „wow” de parcă s-a auzit cu ecou, deşi totul a fost în mintea mea.

Îmi place să stau doar eu cu mine şi muzica este foarte importantă. Deseori mă „pierd” în stările trăite pe ritmuri lente. Este adevărat că prefer ritmurile energice pentru că sunt o persoană activă, dar momentele în care mă gândesc la mine, la sufletul şi mintea mea sunt cele mai bune.

Meditaţia ajută la ordonarea gândurilor şi a ideilor. În acele momente de linişte interioară, suntem atenţi la noi, la respiraţie şi la fiecare gând care ne trece prin minte. Modul în care ne simţim corpul ne ajută la autocunoaştere. Acceptarea amintirilor, a sentimentelor confuze ne „deblochează” drumul propriul. Chiar şi 10 minute de meditaţie sunt convinsă că ne pot ajuta să fim mai vioi, să ne dăm un mic implus ca să trecem mai uşor peste anumite momente… surprinzătoare.

Richard Melville Hall (Moby) este un artist desăvârşit şi mi-ar plăcea să îi iau un interviu pentru seria de interviuri „cunosc oameni frumoşi”. Din spusele lui, muzica pe care o dăruieşte oamenilor, a compus-o pentru momentele lui de meditaţie, de yoga şi de somn.

în ultimii câțiva ani am creat muzică foarte foarte foarte liniștită pentru a o asculta când fac yoga, când dorm, meditez sau când mă panichez. Au rezultat 4 ore de muzică și m-am decis să o dau mai departe

o puteți descărca gratis sau o puteți asculta online pe spotify, soundcloud, apple music, deezer, youtube & tidal. 

este foarte liniștită: fără tobe, fără voce, doar muzică foarte calmă, acordurisunete și lucruri drăguțe pentru dormit și yoga etc. și simțiți-vă liberi să o dați mai departe sau orice altceva; nu este protejată de drepturi de autor sau cel puțin nu ar trebui să fie. 

mulțumesc,

moby

Puteţi să descărcaţi gratuit doză de muzică pentru mediație și linişte mentală de aici.

Despre autor

Lady Chantel

Chantel este o femeie paradoxală: relaxată, dar care este mereu în gardă; care se bucură de o viaţă liniştită, dar care preferă să îşi susţină punctul de vedere; o femeie inocentă în aparenţă, dar care în viaţa din spatele scenei este o adevărată bad ass; o femeie prietenoasă cu oamenii, dar căreia îi place să fie singură.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com