web analytics

Planuri neplănuite

Primăvara a început să îşi facă de cap prin oraşul meu drag. Pe ici pe colo şi-a făcut simţită prezenţa prin mai multe raze de soare, mai multe zâmbete şi ciripit de păsărele. Aşadar, încetul cu încetul mă face să mă gândesc unde aş putea să îmi petrec vara aceasta. Cum sunt slabe şanse să pot pleca în afara ţării pe o perioadă mai îndelungată de timp, mă gândesc că a-l petrece în ţară nu e un lucru atât de rău. Fie că vorbim de munte sau de mare, experienţa este cea care contează în final. Am prieteni sau rude în frumosul judeţ Constanţa, dar ţinând cont de faptul că este un oraş destul de mare în ceea ce priveşte plaja de plaje (ups! Chiar există aşa ceva?) trebuie să găsesc un loc cât mai primitor.

Fiindcă sunt o persoană care se decide destul de greu am ajuns la concluzia că cel mai uşor pentru mine este să trag la sorţi. Şi câştigătooooorul a foooost: cazare în Mamaia. Mai apoi a venit partea mai grea în care a trebuit să mă decid pentru un hotel din Mamaia. Zis şi făcut. Dar voi ştiţi câte hoteluri sunt? Multe.

Decizii grele

Apelăm la Google. Search: hotel în Mamaia. Rezultat: prea multe. Atunci am luat prin eliminare: trebuia să aibă camere curate, aerisite, să fie modern, să aibă clar o piscină (chiar dacă eu nu ştiu să înot), eventual să aibă şi activităţi de aerobic în apă, umbreluţe şi sezlonguri confortabile. Răsfoind printre hoteluri îmi sare în ochi Hotel Aurora cu pisicină de un albastru clar, mai ceva ca valurile Thailandei.

                      

Ceva îmi spunea că mă voi simţi foarte bine acolo. Mi-am facut booking imediat pentru o săptămână de răsfăţ deoarece câteva zile nu sunt okay pentru mine.

Mai rămânea să îmi iau concediu. August sau iulie? Singură sau însoţită? Indiferent cum ar fi, important era faptul ca EU să merg în vacanţă. Adică, în fond, nu îmi mai luasem o vacanţă de câţiva ani de zile. Una în care să mă bucur de mângâierile soarelui, de săruturile şi urmele roşii lăsate pe pielea mea.

Seara trecuse destul de repede şi am adormit cu gândul la plaja cea aurie, valurile spărgându-se de mal şi EL.

Întâlnire cu destinul  

Dimineaţa, vremea se stricase destul de rău. Să fie un semn că vremea va fi la fel la mare? Oh, nu! Mă îndrept către birou în speranţa că ziua va trece destul de repede, la fel de repede precum îmi doream să vină deja vacanţa.

Încă nu îmi dau seama dacă visam sau nu. Nisipul mă ardea sub tălpi, scoicile ascuţite precum nişte ace mă înţepau, iar soarele îmi ardea pielea. Uşor, deshidratarea începuse să îşi spună cuvântul: îmi era o sete de ceva. Aş fi dat orice să fi avut sticla de apă  uitată la hotel. Dar acum, în mijlocul pustietăţii, doar eu şi umbra mea, urmam să rătăcim câteva ore până la următorul oraş.

Valurile se agitau în apropierea picioarelor mele. Nici nu mai ştiu de cât timp umblam pe plajă până când l-am văzut. Pe EL. Ori părea o nălucă ori era un fel de Zeus ieşind glorios din apă.

Se apropie de mine şi îmi întinse mâna. Ca şi hipnotizată i-am întins-o şi eu. Mi-a luat-o uşor şi m-a tras către el. Părea că începem un dans magic. Avea ceva în ochii lui care emana încredere şi speranţă. Să fie ceea ce îmi lipsea mie în ultima vreme?

Urmându-l încet inimile noastre băteau la unison, era un fel de legătură tainică între minţile noastre deja pierdute, inimile ce băteau fără încetare şi pielea noastră care îşi dorea mai mult…

Apa rece îmi îngheţă pentru o clipă sângele în vine. Şi atunci…

Între vis şi realitate 

M-am trezit brusc. Aţipisem vreme de câteva minute lângă piscina hotelului, când nişte băieţi profitând de neatenţia mea s-au hotărât să îmi joace o festă: să mă stropească cu pistoalele cu apă. Nu ştiam dacă să fiu speriată sau furioasă mai întâi. Părinţii nu se aflau prin preajma aşa că, ştrengarii, îşi făceau de cap. Se pare că aveau o distracţie pe cinste la piscină. Şi eu. Până acum câteva clipe. Am decis totuşi să nu mă las dominată de gânduri negative şi am luat-o ca pe o nouă experienţă. Încercând să mă şterg cu prosopul, aud o voce bărbătească în spatele meu:

„- Eşti bine? Ai nevoie de ajutor?”

Încurcată, mă răsucesc într-o parte pentru a vedea cine îmi vorbeşte. Şi mă loveşte privirea LUI direct în retină. „Holly Molly! E El.” Ca într-o comedie uşor proastă, uit câteva clipe să vorbesc şi rămân cu gura căscată holbându-mă la el. Îmi dau seama că părinţii mei nu m-au învăţat să mă uit insistent la străini. Dar tocmai, că el nu se simşea ca un străin. Doar ce îl visasem. Încă nu eram sigură dacă era doar o festă a minţii mele adormite sau…chiar era real. Aşa că am decis să fac o probă.

” – Sunt bine, mulţumesc. Doar că m-au luat prin surprindere băieţii.

– Uneori copii pot fi tare poznaşi, dar trebuie să ai grijă…”

Sfârşit sau început de vacanţă?

Mă uitam încă uimită la el pe măsură ce vorbeam, şi încercam să îmi dau seama dacă cumva anticipasem vacanţa asta. Tot ceea ce îmi dorisem era să: merg la mare, să mă plimb pe plajă, să beau cocktailuri lângă piscină, şi să mă bălăcesc în apă ( a se citi şi înţelege „a înota” ), să adun scoici, să fac poze, să beau un pahar de vin pe malul mării, şi eventual să mă îndrăgostesc. Bine, nu toate în ordinea asta, dar aproximativ.

                          

Cine se gândea că un hotel de la malul mării îţi poate schimba viaţa?

Surse foto: Pexels.com si HotelAurora.ro

Acest articol este înscris în competiția Spring Superblog 2017.

 

Despre autor

Daniela Ciucă

Sunt Daniela şi iubesc ciocolata amară, bărboşii şi oamenii care sunt oameni. De modă nici nu mai e nevoie să vă mai spun că o iubesc. Aşa că vă împărtăşesc şi vouă din pasiunea mea.

Lasă un comentariu

Shareuri