Aceste activităţi pe cât sunt de simple şi comune, pe atât pot fi de importante pentru un cuplu. Şi nici nu sunt multe, doar trei activităţi din care se poate afla cu uşurinţă dacă vă potriviţi.

Însă nu le luaţi ca atare. Nu trebuie îndeplinite toate cerinţele sau să vă potriviţi în toate trei activităţile. Dar măcar în două din trei, da. 😉

Aceste activităţi sunt făcute de toată lumea, dar dacă vrei să vezi dacă vă potriviţi şi dacă aveţi vreo reuşită în viitor, citeşte mai jos nişte sfaturi utile.

Mergeți la cinema doar voi doi

cinema

Fără prieteni. Doar voi doi. Primul obstacol vine atunci când trebuie ales filmul. Vă rog să nu râdeţi, fiindcă am auzit şi am văzut atâtea lucruri despre un simplu mers la cinema cu prietenul/prietena, că nici nu vreţi să ştiţi.

În primul rând, analizaţi opţiunile. Nu renunţati doar fiindcă nu este un film anume. Stabiliţi o zi în care vreţi să mergeţi şi cercetaţi programul. Citiţi despre filmul respectiv, urmăriţi trailerul, citiţi recenzii-dacă nu e premieră.

De exemplu, minunatul film, adorat de femei, urât de bărbaţi, „Fifty Shades of Grey”. Nu am vizionat nici prima parte, dar nici nu am de gând. Mai ales după ce am citit despre el. Mai ales după ce vezi impresii şi despre a doua parte. Da, poate ţie îţi place, dar nu-ţi obliga partenerul să te însoţească, fiindcă te poţi alege cu o despărţire.

Exemplul de mai sus este doar pentru a exemplifica importanţa comunicării.

Apoi urmează comportamentul în sală. Nu cred că este nevoie să-ţi aduc aminte de nişte reguli de bun simţ, fiindcă eşti aici, ceea ce înseamnă că ai habar de ce înseamnă decenţa.

Dacă preferați să vedeți un film acasă, singuri, dă click aici!

Să gătiți împreună poate fi extraordinar

Gătit, nu comandat meniu sau pizza sau mâncat în oraş.

Bucătăria se presupune a fi un loc dedicat doar doamnelor, dar lumea s-a schimbat. Cei mai cunoscuţi maeştri în bucătărie sunt bărbaţi. Aşa că, provoacă-l la o cină romantică, gătită împreună.

Faceţi lista de cumpărături, împărţiti sarcinile şi vă apucaţi de treabă.

Ai tot ce îți trebuie în bucătărie? Intră aici!

Curioasă de rezultat, nu de preparatul gătit, ci de reacţia bărbatului la aşa o propunere. Dacă acceptă să te ajute, este un bărbat de păstrat. Poţi face abstracţie de prima activitate. Importantă este următoarea.

bucătărie

Activitate intensă în dormitor

Cred că este suficientă o singură repriză de sex pentru a afla dacă vă potriviţi. Iar această activitate este cea mai importantă. Fără ea, fără un rezultat excelent, poţi să cauţi alt partener.

Dar nu avea aşteptări ca totul să se apropie de atmosfera din filmul menţionat mai sus. 😛

Pregătește-te pentru seara cea mare cu lenjerie provocatoare!

Şi nu trebuie să fie sex plănuit. Cu atmosferă, cu recuzită, ci poate fi sexul de dinaintea cinei, pe furiş în sufragerie. Gătitul împreună poate avea acest efect. Dacă acest sex te-a satisfăcut, te-a făcut să transpiri toată şi ai ajuns pe noi culmi, atunci fă tot posibilul să păstrezi acel bărbat.

 

Despre autor

Lady Chantel

Chantel este o femeie paradoxală: relaxată, dar care este mereu în gardă; care se bucură de o viaţă liniştită, dar care preferă să îşi susţină punctul de vedere; o femeie inocentă în aparenţă, dar care în viaţa din spatele scenei este o adevărată bad ass; o femeie prietenoasă cu oamenii, dar căreia îi place să fie singură.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shareuri